De ce sa recomandati monitorizarea prin holter

De ce sa recomandati monitorizarea prin holter

Știti desigur că afecțiunile cardiace, dintre care hipertensiunea și dereglările ritmului cardiac sunt cele mai frecvente, se află în topul bolilor care implică o rată mare de deces. Dacă în urma unui control medical de rutina, suspectati un astfel de diagnostic,  nu ezitati a recomandati monitorizarea holter, o investigație extrem de utilă și precisă.

 Monitorizarea presiunii sângelui timp de 24 de ore este un test noninvaziv, care constă din înregistrarea tensiunii arteriale pe parcursul unei zile, din 30 în 30 de minute, prin intermediul unui mic aparat, puțin mai mare decât un walkman, fixat pe o curea prinsă în jurul taliei, conectat la tensiometrul fixat de brațul drept.
    Un alt tip de holter monitorizează activitatea inimii, printr-o înregistrare EKG cu o anumită ritmicitate, timp de 24 de ore. Cum testul se efectuează în timpul activităților zilnice obișnuite, îl va ajuta pe medic să coreleze simptome precum amețeala, palpitațiile sau pierderea cunoștinței. Deoarece înregistrarea ritmului cardiac durează 24 de ore, este mult mai probabil ca acest test să detecteze bătăile anormale ale inimii, decât EKG-ul normal, care durează mai puțin de  1 minut.
De altfel, testul poate evalua starea inimii pacientului în timpul unei dureri în piept, când pot apărea schimbări care sugerează ischemia sau fluxul redus de sânge către mușchiul ventriculului stâng.

 Exista multe motive pentru care medicul poate solicita acest test :

  • pentru a ajuta la detectarea batailor neregulate ale inimii (aritmii cardiace)
  • pentru a ajuta la evaluarea durerii toracice
  • pentru a ajuta la verificarea activitatii inimii dupa un atac de cord
  • pentru a ajuta la verificarea activitatii inimii dupa ce a fost introdus un stimulator cardiac
  • pentru a ajuta la verificarea efectului folosirii unor anumite medicamente
  • pentru a ajuta la descoperirea cauzelor anumitor simptome, cum ar fi dificultati de respiratie, ameteli, stare de confuzie sau lesin

Monitorizarea ambulatorie a tensiunii arteriale cu ajutorul Holter-ului TA permite măsurarea tensiunii arteriale timp de 24/48 de ore, pe timp de zi şi de noapte, la intervale regulate de timp. Investigaţia oferă medicului informaţii preţioase despre valorile tensiunii arteriale ale pacientului şi în ce împrejurări aceasta fluctuează.

      Aparatul se poartă timp de 24 sau 48 ore, în fucnţie de ce recomandă medicul.

Monitorizarea tensiunii arteriale timp de 24 ore este recomandată în următoarele situaţii:
– Dacă tensiunea arterială este crescută, iar medicul trebuie să decidă ce tip de tratament vă este potrivit;
– Dacă există o diferenţă mare între tensiunea arterială măsurată la domiciliu şi cea măsurată la cabinet;
– Pentru a evalua eficacitatea tratamentului antihipertensiv;
– Dacă în timpul tratamentului antihipertensiv aţi avut ameţeli sau stări de leşin;
– Dacă sunteţi gravidă şi aţi fost diagnosticată cu hipertensiune arterială;
– Pentru a diagnostica hipotensiunea ortostatică (valori tensionale reduse la ridicarea în picioare sau la schimbarea poziţiei corpului la pacienţii cu ameţeli);
– Monitorizarea tensiunii arteriale prin Holter-ul TA nu necesită o pregătire deosebită. Investigaţia se poate efectua în orice moment al zilei, iar bolnavul nu are nevoie să-şi întrerupă tratamentul antihipertensiv, asta, în cazul în care urmează un astfel de tratament.

Leave a Comment

Name*

Email* (never published)

Website